VIDEO Elena Băsescu a slăbit enorm și e de nerecunoscut. Cum a ajuns să arate, chiar dacă a născut 3 copii

11 08. 2020, 12:46

Elena Băsescu a slăbit foarte mult, în ultima perioadă! Chiar dacă a născut trei copii mezina familiei Băsescu are o siluetă de invidiat. Totuși, există și multe voci care o critică pe fiica fostului președinte și spun că Eba este de nerecunoscut.

Fiica lui Traian Băsescu a trecut printr-o serie de schimbări majore, la nivelul aspectului fizic, de-a lungul timpului, dar și înainte să devină mămică pentru prima oară.

Este vorba de câteva operații estetice la nas, buze și coapse.

Maratonul de operații a început din 2005 și continuă chiar și în prezent. Mezina familiei Băsescu și-ar fi operat coapsele pentru a scăpa de ”aripioare”, apoi nasul, care a trecut prin trei intervenții chirurgicale și buzele care au fost mărite de câteva ori. De asemenea, și-a făcut și tratamente pentru curățarea tenului.

Însă, în prezent, mulți ar putea ajunge la concluzia că nici nu o mai recunosc pe aceasta, pentru că a slăbit atât de mult.

Elena Băsescu, de nerecunoscut după ce s-a despărțit de iubit

Elena Băsescu s-a despărțit de tatăl micuței Anastasia.

Nu se cunosc motivele care au dus la despărțirea celor doi, mai ales că ei au avut o relație foarte frumoasă, susțin apropiații lor. Mai mult, Elena Băsescu a făcut numeroase compromisuri pentru ca familia lor să funcționeze în armonie, în ciuda diferenței de vârstă, Cătălin Gheorghe este cu 12 ani mai mare decât fiica fostului președinte al României.

În prezent, micuța Anastasia se află în grija mamei, alături de Sofia Anais (4 ani) și Traian Jr (3 ani), cei doi copii pe care EBA îi are din mariajul cu Bogdan Ionescu.

Relațiile Elenei Băsescu

În anii 2000, relația sa cu Andrei Hrebenciuc a fost una dintre cele mai mediatizate, la fel ca și căsătoria ulterioară, în 2012, cu Bogdan Ionescu, urmată de un divorț după doar patru ani. Din mariajul cu tânărul poreclit de presă ‘Syda’ au rezultat doi copii.

În 2017 Elena Băsescu a început o relație cu Cătălin Tomata, cu 12 ani mai mic decât ea, iar în iunie 2018 a adus pe lume o fetiță, Anastasia.